Alegem produse cosmetice fără parabeni {+un cadou pentru persoană dragă}

PENTRU MAMI SĂNĂTATE

Parabeni – un termen pe care l-am aflat abia acum 3 ani și de atunci am devenit un detectiv al produselor cosmetice ce intră în contact cu pielea mea și a copiilor. Apoi, această funcție de detectiv s-a intensificat din moment ce am început să urmez alimentație vegană și am tins să exclud cât mai mult substanțele toxice din viața noastră, mai ales acele care sunt ușor de eliminat.

Este important să ne educăm nu doar în privința etichetelor de la produsele alimentare, ci și cele cosmetice cu care pielea noastră intră în contact în fiecare zi. Este esențial să ne documentăm cu privire la denumirile parabenilor și să analizăm ingredientele. Totuși, aproape toate produsele cosmetice și de îngrijire personală pe care le folosim în fiecare zi conțin parabeni: gel de duș, rujuri, creme de corp, spumă pentru baie, șamponul, pastă de dinți etc.

Multe persoane consideră, de fapt nu, CRED că produsele cosmetice și cele de igienă personală sunt testate pentru siguranță înainte ca acestea să ajungă pe rafturi. Adevărul este că industria produselor cosmetice este cel mai slab reglementată în lume.




Dar în pofida acestei realități, tot mai multe companii aleg să creeze produse cosmetice sigure. Tot mai mult, consumatorii au ocazia să aleagă produse de îngrijire personală eficiente și non-toxice.

După cum probabil cunoașteți, eu sunt foarte selectivă atunci când vine vorba de produsele ce intră în contact cu pielea mea și a copiilor și întotdeauna optez pentru lipsa substanțelor cancerigene. Tot mai mult se descoperă că inclusiv produsele cosmetice pentru nou-născuți și copii conțin metale grele și sunt toxice. Acest moment este alarmant, mai ales în situația în care nu avem multe opțiuni toxic-free și sunt mai puțin accesibile pentru fiecare buzunar.

Și totuși, ce sunt parabeni?

Parabenii sunt substanțe conservante sintetice necesare pentru protejarea produselor cosmetice de contaminarea bacteriană. Rolul de bază al parabenilor este de a prelungi termenul de valabilitate al produselor. Dar s-au făcut multe studii precum că parabenii sunt cancerigeni și au efecte nocive asupra organismului.

Deci, după cum am zis, este foarte important să ne învățăm să studiem atent etichetele și să facem alegeri raționale și bune pentru sănătatea noastră. Alternative sunt și apar tot mai multe pe piață și vor apărea tot mai multe odată cu conștientizarea consumatorilor cu privire la toxicitatea din industria produselor cosmetice.

Despre produsele Ivatherm

De ceva timp, am fost expusă uneii linii de produse noi pentru mine – Ivatherm – și am reușit până acum să analizez efectul acestora. Ivatherm este printre primele companii românești de dermocosmetice dedicate pielii sensibile (fabricate la Paris) care utilizează ape termale Herculane. Și pentru că am o piele destul de sensibilă, am acceptat cu drag să le testez.

Ceea ce mi-a atras atenția, pe lângă lipsa parabenilor, este și lipsa parfumului. În ultima vreme, încerc să evit pe cât posibil produsele cosmetice cu un parfum puternic. Un simplu parfum poate conține o duzină de ingrediente și substanțe periculoase pentru sănătate. Așa că eu nu mai aleg cosmetice după parfum, ci în funcție de ingrediente.

Deși produsele fără parabeni și ingrediente toxice sunt mai constisitoare, cred că beneficiile sunt majore.

Gelul de duș IVAHIDRA+ este conceput pentru curățarea și hidratarea pielii sensibile și uscate la copii și adulți, atât pentru față, cât și corp. Acesta chiar nu conține miros. Îmi place recipientul cu dozator, fapt ce impiedică folosirea în exces. Nu produce multă spumă, dar asigură hidratare. De acest lucru mă conving și după ce îmi curăț fața cu acest gel – nu îmi apar iritații și nici senzațiile de piele trasă și uscată.

Doar o mică remarcă: copiii nu au nevoie de baie zilnică (mai ales bebelușii), cu atât mai mult folosind gel de duș. Pentru că uneori facem exces de spumă, săpun și parfum în curățarea pielii copiilor, fapt ce duce la deshidratarea pielii și nu numai.  

Personal, am îndrăgit crema hidratantă IVAHIDRA+ care cu adevărat hidratează pielea, eu având o piele destul de uscată.

Dar ador momentele în care fetița mea cere să-mi maseze mâinile cu cremă. Nu de alta, dar am SPA la mine acasă și cu cele mai fine și pufoase mănuțe.

Zilnic, mâinile și tălpile mele sunt răsfățate de această cremă, mai ales în perioada rece a anului când extremitățile mi le simt deseori timpul uscate. Surprinzător pentru mine este și faptul că anume această cremă mă ajută să evit crăparea călcâilor (o problemă permanentă pentru mine) – important e să nu uit să folosesc crema cât mai des.

Dar acum despre CADOUL  promis!

Pentru că se apropie sărbătoarea femeii și pentru că ne dorim să fim frumoase ȘI sănătoase, vreau să ofer în dar o sticluță de APĂ TERMALĂ Herculane care este benefică pentru orice tip de piele.

Însă voi oferi cadoul nu ție, ci unei persoane dragi inimii tale 🙂 De ce? Pentru că e frumos să oferi daruri și eu îți ofer un cadou spre a fi oferit în dar. Pentru asta trebuie să fii abonat/ă la pagina de Facebook a blogului și să etichetezi persoana care merită să primească o mică atenție din partea ta în comentarii la postare pe pagina de Facebook.

Doar o mică remarcă: în concurs pot participa doar cei care locuiesc în Republica Moldova (inclusiv persoana care va beneficia de cadou).

Pe 8 MARTIE (orele 12:00) voi extrage beneficiarul acestei ape termale pe pagina de Facebook, iar rezultatele le voi menționa și aici, cu o mică actualizare.

*Această postare a fost sponsorizată de Ivatherm Moldova, însă toate opiniile și impresiile sunt ale mele și 100% sincere.
*Produsele Ivatherm le puteți găsi în Farmacia Familiei. Pentru mai multe detalii și noutăți despre produse, accesați pagina de Facebook Ivatherm Republica Moldova

***

Până apar următoarele articole pe blog, te invit să te abonezi la blog AICI sau la pagina de Facebook pentru a primi notificări de publicare a noului articol. Te invit să mă urmărești și profilul meu de pe Instagram.

Cât de selectivă ești în alegerea produselor de îngrijire personală, în special pentru copii?




Cu Drag, Natalia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *