Experiența personală: cum am încetat alăptarea treptat
„Încetarea alăptării reprezintă trecerea de la alăptare la hrănirea cu lapte praf sau lapte din cană sau biberon.”
Această definiție seacă și vagă am găsit-o pe unul din portaluri. Teoretic, asta ar reprezenta poate doar a 10-a parte din ceea ce de fapt înseamnă a înceta să-ți alăptezi copilul. Sau probabil acest articol nu a fost scris de o mamă care a alăptat. Încetarea alăptării, în special a unui copil alăptat la cerere și mult timp, pentru mine înseamnă ruperea acelei legături unice și divine și începerea unei noi etape atât pentru mamă, cât și pentru copil. Dar este un proces greu și dureros pentru ambele părți.
Pentru copil, pieptul mamei nu este doar hrană (așa cum reese din citatul de mai sus), ci este alinarea durerii, este somnul dulce, este dorința de a fi aproape de mama sau chiar un tot întreg, este protecție și fericire.
E minunat că în prezent apare încercarea de a senzibiliza mamele despre cât de important este să facem această „ruptură” treptat și fără mari traume atât pentru copil, cât și pentru mamă. Dar cu părere de rău, avem mai mult informație la nivel teoretic și fără redarea sentimentelor care le are mama și copilul. De aceea, am decis să-mi împărtășesc experiența și cu alte mame care vor să înceteze alăptarea într-un mod blând și care vor să vadă acest proces din interior.
Foto Credit: www.irinaspinei.com
Recunosc că primul copil l-am „înțărcat” brusc, fără mari pregătiri. A fost, în primul rând, din cauza dezinformării și a documentării insuficiente (pe atunci, erau foarte puține surse de informație), dar și din lipsa susținerii morale pentru a o face lent. Desigur, de vină era și lipsa răbdării suficiente ca să pot face față cererilor isterice pentru că era foarte dependent de piept (la plictiseală, la durere, la somn, în public) și nu mă lăsa să-i răresc mesele. Unicul lucru care l-am putut face, a fost să-l învăț să adoarmă singur, dar a fost o cale lungă și deloc ușoară. Am așteptat momentul deplasării mele planificate din timp și l-am lăsat cu bunica (mă simt oribil din cauza asta!). Pentru mine a fost ușor din punct de vedere fizic (aici m-am documentat) și desigur că nu am recurs la nici o metodă „băbească” care ar stopa brusc lactația. Dar moral, a fost sfâșiitor.
Când am născut-o pe fiica și o absorbeam din priviri cum stătea la piept și primea o doză nelimitată de fericire, am zis că nu voi mai repeta greșeala care am făcut-o cu fiul. Nu mi-am propus să evit dependența de piept și chiar am continuat să o alaptez ori de câte ori avea nevoie. Și nici nu am încercat să o învăț să adoarmă fără piept sau să doarmă toată noaptea neântrerupt, pentru că vroiam să profit în continuare de comoditatea care ne oferă alăptarea.
Dar venise momentul să iau decizia să pun punct acestei relații frumoase între ea și pieptul. Decizia a fost luată mai mult impusă de circumstanțe: aveam o deplasare, iar ideea să fac pauză de 3 zile fără piept (după care să revin) îmi părea prea grea atât pentru ea și eu, cât și pentru persoana care rămânea cu ea.
Deci, aveam la dispoziție două luni și jumătate. Dacă nu era termenul limită, probabil că tot procesul avea să dureze mai mult. Avea 1 an și 5 luni, alăptam la cerere, adormea doar la sân (nici în cărucior) și cerea piept de 2-4 ori pe noapte. Mă apuca groaza când mă întrebam dacă voi reuși. Dar m-am documentat mult, am mers la seminar, am cerut sfatul consultanților și chiar am vrut sa încerc să fac corect și „ca la carte”.
Am zis că voi începe îndată ce revenim din vacanța de la mare. Însă, din nefericire, am întâmpinat un obstacol și anume, enteroviroză urâtă (cu vome, diaree și spitalizare). Intensificarea alăptării era inevitabilă, pentru că trebuia să o mențin hidratată și alimentată (refuza orice mâncare). Prioritățile s-au schimbat și acum cel mai important era să o văd însănătoșită. În consecință, cererile pentru piept deveneau tot mai mârâioase (înainte deloc) și chiar la orice așezare a mea. Plimbările mă ajutau să-i sustrag atenția de la piept, însă veneau momente când făcea isterii și afară – și îî dădeam. La început am reușit măcar să nu dau la orice oră. Dar scopul meu era să îi dau doar la somn.
Experiența personală: cum am încetat alăptarea treptat
Etapa 1: Scăderea numărului de alăptări prin amânăre
În acea perioadă am avut ocazia să particip la seminarul despre „Încetarea Alăptării”, organizat de Mămica Alăptează. Alina Șmurun (consultant în alăptare) venise cu o recomandare care m-a făcut mai optimistă: după 1 an, nu e cazul de alăptat la cerere și anume acum, pe la 18 luni, e momentul de amânat masa (pieptul) explicându-i copilului că acum ești ocupată sau că trebuie să faci ceva, iar după îi vei oferi pieptul. Și desigur, trebuie să te ții de cuvânt. Firește, este mult mai ușor de negociat la această vârstă.
Deși copiii la această vârstă vorbesc puțin, ei înțeleg absolut tot ce le spui. Explică-i copilul ce se întâmplă și ce va urma cât mai des posibil (că acum va mânca doar un pic, că a crescut deja mare și că nu mai are nevoie de lăpticul mamei).
Dacă copilului îi place să stea mult la piept, acum e momentul de micșorat timpul petrecut la sân. O lăsam să mănânce 5 minute, după care o tentam să facem ceva ce-i place ori să mergem undeva.
Un alt moment important e să nu ajungă să înflămânzească, pentru că în caz contrar nu va accepta nici chiar mâncarea preferată, ci doar sânul, într-un mod isteric. De aceea, ieșeam afară cu diverse gustări (sănătoase) și prânzul în termos și încercam să o hrănesc înainte de a înflămânzi. Acasă aveam la îndemână tot felul de gustări preferate.
Ca să nu fie tentată să ceară piept după deșteptare, mă trezeam devreme dimineața și îi pregăteam dejunul ei preferat. Îndată cum deschidea ochii, o luam cu entuziasm la masă. Astfel, uita să mai ceară piept, mai ales că după dejun urma multă joacă și plimbare.
Totodată, ține copilul departe de plictiseală, oboseală și agitare, pentru că acestea sunt factorii declanșatori pentru o cerere de piept isterică. Rabdă un pic, nu va dura mult!
În două săptămâni am ajuns la doar 2 alăptări ziua (la somn), iar noaptea – cât dorea (mai profitam de comoditatea aceasta).
Etapa 2: Adormire fără piept
Înainte de a trece la această etapă, este important să fie un regim de somn cât mai stabil (la noi era ora 12:00-12:30 și 21:00 – 21:30) și să includeți ritualuri de somn (dacă nu le aveți deja) care să înceapă cu aproximativ 20-30 minute înainte de culcare. Ritualul nostru de somn include următoarele: spunem la toți „Noapte Bună!”, mergem în dormitor unde lumina este un pic slabă, pornim muzica de adormire, răsfoim cărțile, facem piramida din inele, jucăm cu animalele de pluș, apoi la culcare.
Pentru o tranziție mai ușoară spre adormire fără piept, a fost implicat soțul (poate fi oricare persoană apropiată copilului). Pieptul i-am dat mai devreme decât deobicei și în altă cameră, în altă poziție, cu TV pornit și lumină. I-am zis „doar un pic” și „că azi va dormi cu tati”. După care i-am dat „pa-pa” și au plecat în dormitor „să citească carte”. Din timp, toate jucăriile, cărțile și muzica erau pregătite în dormitor. Am fost foarte uimită când soțul a ieșit peste 30 minute, singur. A fost foarte mândru de realizarea lui. Fără brațe și fără plânsete, doar cântând, mângâind și vorbind. Și așa a durat o saptamână, când mai ușor, când mai greu. Dar pot să zic că, îndată ce învățase să adoarmă fără piept seara, trezirile de noapte deveniseră tot mai rare.
Apoi a avut loc o mică vacanță la munte (3 zile). Am mers cu riscul că s-ar putea să facem un pas înapoi, însă mi l-am asumat. Așa și a fost: adormea doar la piept, în drum (cu mașina) am fost nevoită să-i ofer piept mai des. Am revenit acasă și am preluat procesul. Deja căpătând mai multă răbdare și încredere în propriile forțe, mi-a fost mult mai ușor să revin unde am rămas. Dar, e recomandabil de evitat orice deplasare în procesul de încetare a alăptării.
După cum soțul plecase într-o deplsare, urma deja să o adorm eu fără piept, la ambele somnuri. Prima săptămână îi dădeam piept cu 30 minute înainte de culcare, explicându-i că va dormi fără piept. A fost destul de ușor, deși tot procesul (vârcoleală) dura până la 40-50 minute. O mângâiam pe față și fiecare parte a feței, numindu-le, mângâiam lin degetele de la mână și picioare, cântam, vorbeam întruna, dar NU mă culcam lângă ea pentru că îndată își amintea de piept. Erau zile când uita să ceară piept seara înainte de culcare. Respectiv erau zile când o alăptam doar o dată pe zi.
Etapa 3: Eliminarea alăptărilor nocturne
Firește, ultima săptămână a fost cea mai grea. A fost grea și pentru că eram singură cu doi copii și soțul plecat. Dar mă încurajam că voi reuși, că trebuie să rezist doar câteva zile.
Am alăptat-o seara și i-am zis că „noaptea toți dormim, nu mâncăm țiți (sau cum o numiți)”. S-a trezit abia la 5:00, i-am dat apă și am plimbat-o în brațe (vertical), cântând și vorbind. A durat adormirea 1 oră și 30 minute, pentru că îndată ce o mutam în pat, începea să plângă. Dar plâns isteric nu a fost, așa că moral mă simțeam mai ușor. Foarte mult m-a ajutat ergo-rucsacul, pentru că de altfel nu aveam să rezist să duc atâta timp în brațe 12 kg. Fizic mă simțeam istovită! Dimineața mă durea totul: spatele, picioarele, gâtul, mâinele, capul (de la puțin somn).
A doua zi am alăptat seara, dar adormirea a fost foarte anevoiasă și stresantă. A durat mai mult de o oră, a început să ceară iarăși piept și până la urmă am adormit-o în brațe. La istovirea fizică care se intensificase, a apărut și istovirea morală. Nu credeam că voi reuși să trec peste a doua noapte, pentru că nu aveam putere să o mai țin în brațe. Frustrarea a ajuns la apogeu! Îmi venea să strig cu toată puterea. Plângeam. Dar am avut mare noroc de susținerea virtuală din partea soțului și a Alinei Șmurun (Mulțumesc mare!), care mi-a zis că nu va fi nimic grav dacă o dată îi voi da noaptea. Ca dinadins, în acea noapte s-a trezit de 3 ori! Dar reușeam să o adorm și pun în pat în 30 de minute. Însă după ce se trezise la 7:00 nu am mai avut putere și i-am dat piept.
A treia zi nu a cerut piept deloc. Fizic îmi reveniserăm. A treia noapte s-a trezit o dată, nu a plâns și a adormit înapoi ușor. A patra zi, seara înainte de culcare a cerut rușinos „titi” și i-am dat fără ezitare, absorbind-o din priviri! A mâncat un pic și a astupat-o zicând „gata!”. Ultima dată am alăptat-o peste 2 zile, după care i-a dat un pupic și a luat rămas bun.
Evident, erau multe momente când își aducea aminte de piept și putea să ceară mai insistent, chiar și peste 3 săptămâni de la ultima alăptare. Trebuia să evit pozițiile care îi aminteau de vechea ei prietenă, să nu mă schimb în fața ei și să port haine cât mai acoperite. Abia după 4 săptămâni, pot să mă culc alături de ea fără să mai ceară.
Nu am stors nici măcar o dată și nu am avut deloc senzație de umplere a pieptului. Acesta e marele avantaj al înțărcării treptate, pentru că organismului i se dă răgaz să ajusteze cantitatea de lapte produsă. Sunt convinsă că am făcut-o fără traume pentru copilul meu, pentru că tot timpul eram alături de ea și îi compătimeam durerea și frustrarea care o avea.
Sper că tot acest proces, redat dintr-o altă perspectivă și cu multe detalii, va ajuta multe mame să se pregătească mai bine și să depășească mai ușor această etapă.
PS: Cu cât copilul este mai mare, cu atât e mai ușor să comunici cu el și să-i explici ce se întâmplă și ce va urma. Fiica mea avea 17 luni când am început procesul, așa că s-ar putea să fie mai greu dacă copilul e mai mic. Dar copiii sunt diferiți și au gradul de atașare față de piept diferit. De aceea, stabilește-ți așteptările în funcție de copilul tău, pentru că doar tu îl cunoști cel mai bine. Baftă!
Voi fi bucuroasă să ne împărtășești și experiența ta legată de înțărcare blândă sau dacă ai întrebări, nu ezita să scrii aici în comentarii.
***
Nu rata următoarele articole pe blog – primește notificări direct în poșta ta electronică adăugând adresa ta de email aici și apasă butonul abonare. Am să fiu bucuroasă să te văd în vizită pe pagina mea de Facebook și Instagram.
Cu Drag, Natalia
2 thoughts on “Experiența personală: cum am încetat alăptarea treptat”