5 Activități pentru fiecare săptămână {de la 2 ani}
Cât sunteți ocupați cu pregătirile de Paști (meniuri, curățenie, cozonaci etc), eu vin cu alte 5 activități pentru copii. Astfel, veți putea să-i ocupați cu diverse jocuri cât vă veți căuta de treabă (sunt sigură că aveți multă). Dar nu uitați să verificați și activitățile din luna Februarie și Martie în cazul în care copilul se va plictisi repejor, mai ales că urmează și vacanța de Paști.
5 ACTIVITĂȚI PENTRU LUNA APRILIE
*Deși încerc să fac activități sigure pentru copii, unele activități ar putea fi nepotrivite copiilor care încă bagă lucrurile în guriță sau să fie supravegheate 100% de părinte sau îngrijitor.
1. Motricitate fină cu boabe de fasole sau abțibilduri
Boabele sunt un instrument foarte bun pentru diverse activități, în special pentru dezvoltarea motricității fine. I-am oferit fiicei mele ocazia să se joace cu boabe încă de când avea 15 luni (evident, sub strictă supraveghere). Și NU, nu au fost cazuri să înghite vreun bob – îi repetam de sute de ori că acestea nu se bagă în guriță și în final a înțeles (așa s-a întâmplat și cu restul obiectelor mici).
Acum că deja e mare, pot folosi boabe pentru activități mai complexe. De data aceasta, ea trebuia să acopere linia cu boabe.
Am trasat o spirală, care pe final a ieșit căsuța unui melc (neplanificat). Puteți trasa linii diverse, forme geometrice sau chiar litere mari pentru copii mai mari (astfel învață recunoașterea literelor prin joc). Dar neapărat lipiți joaia de masă cu scoci, pentru că vor răsări frustrări atunci când se va mișca foaia și boabele vor devia de pe traseu. Ca să fim siguri că asta nu se va întâmpla, pe parcurs am decis să aplicăm clei pe linie – iar folosirea cleiului a fost chiar distractivă (care din copii nu adoră cleiul?!) 🙂
După ce obosise să mai pună boabe (care erau destul de mici), i-am oferit abțibildurile pe care le cumpărasem încă vara trecută de pe Amazon și tot nu apucasem să le incorporez în activități. Las aici link în cazul în care aveți posibilitate să le cumpărați online, că sunt deosebite – se dezlipesc destul de ușor.
Evident, ideea de a folosi abțibildurile i-a plăcut la nebunie, astfel a acoperit traseul până la urmă. Iar pe final, am desenat și capul unui melc.
2. Desenăm Curcubeul cu degețele
Pasiunea pentru curcubeu i-a apărut fetei mele de când a îndrăgit filmele cu Purcelușa Peppa (le recomand). Așa că abia așteptăm să prindem vreun curcubeu vara aceasta.
Dar până atunci, i-am propus să-l pictăm cu degețele. Și nu cu un deget, ci cu toate deodată. Pentru aceasta am folosit vopsea lichidă care a fost turnată câte un pic pe o paletă. După care i-am scufundat fiecare deget într-o anumită culoare.
Aștepta foarte curioasă ce va urma 🙂 În final, i-am sugerat să țină degetele împreună și să facă un arc din culori (deși nu era ușor să-i explic cum anume). Dar cu ajutorul meu i-a reușit, după care nu se mai sătura să tot adauge culoare curcubeului. Pe final, i-am sugerat să completeze curcubeul cu un deget, pentru a avea linii mai pline.
Ca alternativă, pentru copii mai mici, ați putea folosi altă tehnică: turnați câteva picături de fiecare culoare una lângă alta pe foaie, și îndemnați copilul să întindă culoarea cu un degețel.
Prin această activitate copilul învață combinații cromatice, are parte de experiență senzorială și nu în ultimul rând, stimulează creativitatea. Așa că este potrivită chiar și copiilor sub 2 ani.
3. Jocuri active cu ajutorul benzii izolatoare
Anul trecut am aflat la cât de utile sunt benzile izolatoare în a crea diverse jocuri active pentru copii, sau chiar pentru întreaga familie. Poți organiza diverse ștafete, șotron în casă, drumuri pentru mașini și chiar un adevărat oraș pe podeaua din casă și multe altele. Anul trecut băiatul meu a jucat toată vara în acest joc strategic cu pompomuri, care îl încercase și fetița mea, dar apăreau frustrări că nu reușea să sufle suficient pompomurile.
De data aceasta i-am creat un joc activ și de balansare, și chiar am combinat cu câteva exerciții pentru tălpile ei plate.
Din benzi colorate am „trasat” pe podea câteva ”cărărușe” de forme diferite: linie dreaptă, zigzag și curbe și am încurajat-o să calce doar pe linie, întâi cu toată talpă, apoi pe călcâi și pe vârful degetelor. Nu a fost ușor pentru ea să-și țină astfel echilibru, însă asta nu mai conta, atâta timp cât depunea efort fizic.
Apoi, am „desenat” câteva linii mai scurte, poziționate la distanțe diferite. Și de la linia de start urma să sară pe fiecare linie – ah, copiii sunt înnăscuți să sară întruna!
Este un joc de interior care poate fi jucat anul împrejur și nu e nevoie de mult spațiu pentru ca copilul să ardă cât mai multă energie. Și e potrivit și pentru copii mai mici de 2 ani.
4. Activitate senzorială cu făina
Foarte curând copiii vor sta toată plimbarea de afară în nisip. Dar sunt convinsă că ar fi încântați să se joace cu nisip oricând și oriunde. Așa că, oferă-i ocazia să-și bage mâinile în „nisip” și să-l transfere dintr-un vas în altul cu această rețetă simplă de tot. Eu o numesc „făină kinetică” sau „nisip din făină” și despre asta am scris mai amplu în acest articolul.
Este nevoie doar de făină albă și ulei, doar că trebuie respectată proporția: 1 cană ulei + 8 căni de făină (sau 1/2 ulei+4 făină). Omogenizăm bine ingredientele cu mâna într-un bol. Sau turnați ingredientele într-o pungă cu fermoar și amestecați bine. Făina va căpăta o textură destul de fină și ușor de modelat.
Într-un vas cu margini ridicate (de exemplu, un vas de copt sau capac de la o cutie) turnați toată făina împreună cu diverse ustensile: linguri de măsurat, forme pentru cuburi de gheață, boluri mici, vase din plastic etc.
Iar acum, lăsați copilul să descopere pufoșenia acestui joc și să modeleze diverse forme.
Pentru a fi liniștiți că făină nu va fi împrăștiată peste tot covorul, așterneți un cearșaf mare sau o față de masă sub locul de joacă. În orice caz, se curăță ușor cu aspiratorul.
*Se recomandă și copiilor sub 2 ani
5. Spumă cu mixer
Copiii adoră să facă baie în spumă, dar nu prea au ocazia să se joace cu ea..atunci când NU fac baie. Acest experiment simplu și distractiv va fi o adevărată experiență senzorială pentru copii de orice vârstă!
Pentru aceasta, veți avea nevoie de: apă, săpun lichid sau pentru spumă de baie și un mixer. Într-un vas mai mare mixați mult timp toate ingredientele cu mixer. Va crește o cantitate mare de spumă foarte fină. Apoi, transferați doar spuma în alt vas sau pe o tavă cu margini ridicate.
Și acum începe partea și mai distractivă – joaca cu spumă! Poate pune spuma cu mâna în diverse vase, poate desena, scrie litere sau cifre, să spele jucăriile – imaginația nu are limite.
Pentru siguranță, plasați un prosop mare sub vasul cu spumă.
Până apar următoarele articole pe blog, te invit să te abonezi la blog AICI sau la pagina de Facebook pentru a primi notificări de publicare a noului articol. Te invit să mă urmărești și profilul meu de pe Instagram.
Joacă veselă și de lungă durată vă doresc și o primăvară însorită!
Dacă ați încercat vreo activitate din cele expuse, te rog scrie în comentarii 🙂
S-ar putea să te intereseze și alte articole similare:
- 56 activități zilnice pentru copii de 2 ani
- 5 Activități distractive pentru luna {Martie}
- {Nisip} pufos din făină
- 9 activități care îi vor ține ocupați pe cei mici (12-18 luni)
Cu Drag, Natalia
2 thoughts on “5 Activități pentru fiecare săptămână {de la 2 ani}”