Cum să prepari laptele de migdale acasă

BUCĂTĂRIA COPIILOR

Astăzi, aș vrea să vă povestesc despre laptele de migdale și să vă arăt cum se prepară în condiții de casă și poate chiar îmi reușește să vă conving să-l încercați.

Mulți probabil consideră că acest lapte vegetal este destinat doar celor care urmează o alimentație vegană, însă tot mai mulți non-vegani au curiozitatea privind acest lapte și tind să-l includă în alimentație nu ca alternativă la laptele de vaci, ci ca un supliment. Cu toate că, tot mai des se depistează cazuri de intoleranță la lactoză în rândul copiilor (simptomele fiind diaree, flatulență, discomfort și gaze în exces) și, în acest caz, laptele de migdale este o alternativă perfectă.

Laptele de migdale nu vine pentru a înlocui laptele de vaci (cu excepția veganilor), ci mai mult ca un supliment gustos sau pentru a oferi varietate în alimentația familie. Chiar dacă nu conține atât de mult calciu, laptele de migdale este bogat în vitamine esențiale precum fier, riboflavin și vit E. 

În general, fiind vegană, niciodată nu am încercat să influențez oamenii să renunțe la produse de origine animală (copiii mei încă le consumă). Eu am motivele mele pentru care am adoptat această alimentație (medicale), de aceea, vin cu diverse rețete vegane doar pentru a vă satisface curiozitatea.

După ce am menționat despre laptele de migdale ca ingredient în smoothie (în locul celui de vaci care împiedică asimilarea vitaminelor din restul ingredientelor), multe dintre cititoare m-au întrebat cum ar putea prepara laptele în condiții de casă.

Cu siguranță ai putea lua o cutie de lapte de la supermarket, însă te asigur că gustul acestuia este departe de cel de casă. Eu în general îl numesc mai degrabă „băutură de migdale” și nu lapte. În schimb, cel preparat acasă este mult mai cremos, mai hrănitor și, cel mai important, fără conservanți, zahăr și aromatizatori artificiali precum cel din tetrapak.

Nu în ultimul rând – laptele se prepară tare simplu!

Ce este lapte de migdale?

Laptele de migdale este o băutură rezultată în urma mixării în blender a migdalelor hidratate cu apă și a strecurării amestecului pentru a îndepărta pulpa. Întotdeauna mă ghidez după proporția de 1:3 – adică 1 unitate de migdale și 3 de apă. Dintr-un pumn de migdale vei obține vreo 300ml de lapte.

Acesta are un gust plăcut, având o aromă ușoară de migdale, având consistența unui lapte obișnuit, dar este și lipsit de gluten, lactoză și colesterol.

Apropo, miezul devine moale și crocant după hidratare și coaja se scoate foarte ușor. Se aseamănă foarte mult cu nuca verde. Copiii mei adoră și procesul de decojire și nu se opresc să le ronțăie.

Pentru a prepara laptele acasă, vei avea nevoie de următoarele ustensile:

  • blender (mai puternic, mai bine)
  • tifon, pânză densă sau pungă specială pentru strecurarea laptelui vegetal
  • migdale și apă filtrată

Ce beneficii oferă laptele de migdale?

Deși conținutul de calciu este mai scăzut decât în laptele de vacă, acesta asigură un aport bogat de fibre și vitamine, în special vitamina E (antioxidant natural ce poate preveni cancerul). În plus, acest lapte mai conține și vitaminele A și D, proteine, acizi grași Omega-6, zinc, calciu, fier, magneziu și potasiu.

Citește și: Detalii și sincerități despre alimentația copiilor mei

Laptele, totuși, este un produs al nucilor, iar nucile trebuie să fie prezente în alimentația copiilor în fiecare zi. Se știe că consumul regulat de nuci reduce semnificativ riscul bolilor cardio-vasculare anume datorită concentrației mari de vitamina E și a grăsimilor sănătoase. În plus, consumul regulat de migdale scade nivelul colesterolului „rău”.

Cum îl consumăm?

În familia noastră nu consumăm laptele în calitate de băutură separată, ci pentru a-l folosi ca ingredient în diverse mâncăruri sau băuturi:

  • Smoothie
  • Terciuri
  • Adaug lapte de migdale la pudding chia, in loc de lapte
  • Înghețată pe băț (acum e sezonul celei din piersici)
  • Adaug la cafea sau cacao
  • Îl foloseste în supe (neîndulcit), sosuri sau dressinguri

Pulpa de migdale 

După stoarcere, îți rămâne pulpa de migdale, care la fel este nutritivă, mai ales dacă nu decojești nucile. Pulpa o poți folosi pentru îngrijirea tenului (preparând un scrab) sau să adaugi în terciuri, fursecuri, brioșe sau biluțe energizante.

Pulpa se păstrează în frigider până la 5 zile, dar dacă nu reușești s-o folosești, atunci o depozitezi în congelator.

Migdale crescute în Moldova

De doi ani am descoperit migdalul de la Laro Migdale, care este crescut în Moldova din 2007, fiind o afacere de familie. Sunt calitative și net mai accesibile decât cele pe care le găsim în supermarketuri și în plus, sunt păstrate în condiții optime și livrate direct la ușa ta.

Pe lângă miezul de migdale, găsești la LARO și migdale decojite (sunt delicioase dacă sunt un pic rumenite), fulgi de migdale (ideale pentru a le adăuga în iaurt, smoothie bowl sau terciuri), făină de migdale (cine iubește Macarons?), ulei de migdale și chiar săpun artizanal din ulei de migdale.

Cu siguranță ai putea oferi în dar careva din produsele Laro persoanelor dragi pentru că sunt ambalate atât de frumos!

Despre toată gama de produse poți afla accesând www.laromigdale.eu și îi poți urmări pe Facebook și pe Instagram. Iar pentru a face comanda, îi poți suna la +373 60260002 sau să le scrii direct un mesaj. Sunt foarte receptivi și rapizi în livrări.

***

Rețeta: Lapte de Migdale de Casă

INGREDIENTE:

  • o cănuță de migdale uscate
  • 3-4 cănuțe de apă filtrată
  • opțional: 2-3 curmale moi sau miere (pentru a obține lapte îndulcit), vanilie, scorțișoară.
  • mai ai nevoie de un blender și tifon.

PREPARARE:

  1. Migdalele se acoperă cu apă și se lasă la înmuiat peste noapte (sau minim 8 ore).
  2. Se spală bine și se aruncă în blender cu apa și cu alte ingrediente (opțional). Nu e necesar să decojești.
  3. Se mixează timp de 2-3 minute.
  4. Atunci când ai obținut un lichid albicios cât de cât omogen, îl strecori prin pungă specială, prin tifon (pus în 4-5 rânduri) sau o bucată de pânză densă. Ai grijă să nu-ți scape pulpa în lapte.
  5. Laptele se păstrează într-un borcan închis ermetic și se depozitează în frigider pentru maxim 3 zile.

În cazul în care îți reușește să prepari laptele acasă, te rog mult vino cu impresiile, aici pe blog.

 

Cu Drag, Natalia

Dacă ți-a plăcut, distribuie și prietenilorShare on Facebook
Facebook
83Share on Google+
Google+
0Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *