{Mini} budincă din brânză de vaci
Este cert faptul că foarte mulți copii nu iubesc mâncarea de la grădiniță. Fiul meu, însă, a avut o perioadă când îi plăcea mâncarea de la grădiniță mai mult decât cea de acasă (amuzant, nu-i așa?!). Deși nu gătesc rău deloc și întotdeauna încerc să diversific meniul… Dar a ajuns și la etapa când puțin ce-i mai place din meniul grădiniței. Însă preferata lui tot a rămas budinca din brânză și joi e unica zi când cere să-l iau după cină. Și nu o dată mi-a sugerat să aflu rețeta acestei budinci unice. Deja sunt curioasă să o gust și eu!
Dar până atunci, folosesc rețeta mea tradițională, pe care copiii mei, la fel, o adoră. În special dacă e în miniatură. În general, tind să fac mini copturi și deserturi, pentru că așa ele devin mai crocante, mai atrăgătoare și mai comode pentru mânuțele lor mici.
Această rețetă delicioasă este extrem de simplă și se prepară foarte ușor, fără etape: se amestecă toate ingredientele la un loc și se pune la copt.
„Budincuțele” acestea pufoase sunt perfecte în calitate de mic dejun, pentru lunch-box al școlarului, ca gustare „la pachet” când mergeți la plimbare sau aveți vreo ieșire în oraș, ca gustare după amiază sau înainte de somnul de noapte (pentru că știm că întotdeauna îi apucă foamea când merg la culcare). Sunt ideale chiar și pentru o mini petrecere pentru copii. Așadar, e chiar util să ai la îndemână o astfel de rețetă, cu atât mai mult că se prepară rapid și fără un gram de făină.
Eu ador să pun stafidele în budincă, însă nu pot să înțeleg de ce, dar majoritatea copiilor nu iubesc stafidele în copturi!? Deci, sunt nevoită să nu le pun deloc sau doar în jumătate de porție. Așadar, dacă copilul tău iubește stafidele ori încă e mic să le depisteze, atunci pune stafide din toată inima pentru că vor fi mai apetisante.
Dacă folosești brânza Ricotta în loc de brânza de vaci simplă, garantez că budinca pur și simplu se va topi în gură! Dar, după cum nu găsești brânza Ricotta la orice pas, rețeta de astăzi va include doar brânza simplă de vaci (ideal ar fi brânza de casă). Dar nu uita să o dai prin blender pentru a obține o consistență mai cremoasă.
Întotdeauna eram de părere că calciul se pierde prin preparare termică. Însă am cercetat întrebarea și am aflat că, de fapt, calciul se păstrează atunci când produsele lactate sunt tratate termic, chiar și laptele. Așa că liniștit poți să servești budinca copiilor cât mai des, mai ales dacă nu agreează brânza crudă.
Apropo, aceste mini budinci pot fi congelate fără probleme (în caz că ți-au ieșit prea multe). După decongelare gustul se păstrează. Am congelat odată mai multe budinci atunci când plecasem cu fiul la Paris, iar tati a rămas singur cu fiica pentru 4 zile. Și i-au prins foarte bine la mic dejun sau ca gustărică înainte de somn. Așadar, recomand mămicilor care pleacă în deplasare (iar tati nu are treaba cu gătitul) să congeleze în prealabil mâncarea gătită.
O mică remarcă: nu folosi păhăruțele de hârtie pentru că se dezlipește foarte greu. Toarnă compoziția direct în formele unse cu ulei și presărate un pic cu pesmeți. Va fi mult mai ușor să le scoți din forme.
Această gustare are o textură pufoasă și este atât de fină și savuroasă, încât nici un copil nu va rămâne indiferent față de ea și cu siguranță va mai cere.
***
{Mini} budincă din brânză de vaci
INGREDIENTE:
- brânză de vaci 500 gr (sau Ricotta)
- 3 ouă
- 4 linguri de zahăr sau 6 linguri zahăr pudră
- 2 linguri de smântână de 10%-15%
- 1 lingură lapte
- 1/2 linguriță sare
- 1 linguriță esență de vanilie
- stafide (opțional)
- pesmeți
PREPARARE:
Se pornește cuptorul la 170C. Formele pentru brioșe din silicon se ung cu ulei și se presară cu pesmeți.
Toate ingredientele se pun într-un bol și se pasează cu blender sau se omogenizează cu mixer. Opțional se adaugă stafidele. Se toarnă compoziția în forme (aproape plin) și se dă la cuptor pentru 25-30 minute sau până se rumenește bine. Se servesc calde sau reci.
***
Și nu ezita să te abonezi la pagina mea de Facebook pentru a fi la curent cu diverse rețete sănătoase pentru copii.
Cu Drag, Natalia