Cum arată o zi din săptămână în familia noastră

PENTRU MAMI

De multe ori sunt întrebată cum decurge ziua noastră, care este programul și rutina zilei, ce activități extra școlare au copiii mei și ce mai gătesc familiei. Astfel, am decis să fac un mic reportaj foto despre cum arată o zi din săptămână și să ofer mai multe detalii. De fapt, e o provocare frumoasă pentru mine pentru că astfel adun mai multe poze cu diverse momente din viața noastră de familie pe care le voi include în foto-cartea anului 2018.

Zilele noastre nu arată toate la fel, dar este un program anumit după care ne conducem. Chiar aceste zile mi-am scris în agendă să creez planul zilnic pentru fiecare copil (Adelinei cu imagini), astfel ca unele părți ale rutinei să nu fie uitate de copii și să capete obișnuință fără să le aduc aminte (că uneori uit și eu).

Ritualuri de dimineață

Ora mea de trezire este 6:30. De fapt, e ora fixată la alarmă, dar nu ajung să sar din pat imediat cum sună deșteptătorul. Deși tare mult lucrez asupra disciplinării în această privință, scopul meu fiind să mă pot trezi chiar și la 6:00 fără mari dificultăți. Dar soluția ideală ar fi să merg la culcare nu mai târziu de 22:30, însă pretențiile sunt în direcția copiilor mei care abia la ora aceasta adorm.

Primul este trezit Daniel (la 7:10-7:15), care nu se lasă ușor și aproape în fiecare dimineață îmi promit să-i văd în pat în fiecare seară cel târziu la 21:30, dar nu este o misiune din cele ușoare. El de fapt este un copil care nu iubește să doarmă noaptea, dar adoră să doarmă dimineața :)) Misiunea mea este ca cel puțin să-l aduc pe sofa din living – de aici deja e mai ușor să-l trezesc definitiv chemându-l la micul dejun.

Rapiditatea trezirii evident depinde în mare parte de ce îi servesc la mic dejun, dar și dacă TV-ul este pornit sau ba. Așa că invitațiile precum „Iaurt cu Granola, Ochiuri” sau „Paste” garantează o prezență rapidă la masă. Când îmi reușește, îi pregătesc și un smoothie consistent. În așa zile, Valentin este fericit că are parte și el de o sticluță cu smoothie proteic pe care îl servește cu drag după ora de sport.

Uneori le pregătesc în prealabil brânzoaice la cuptor sau terci de ovăz la cuptor. Dar cel mai des, la dejun avem terci de ovăz bio integral pe bază de apă cu banane sau uneori cu lapte.

Indiferent dacă este presat de timp, Daniel nu se grăbește nicăieri :)) Ne tot întrebăm când va căpăta el sensul grabei și se va îmbrăca și mișca prin casă cu un tempou mai rapid, dar până atunci îi mai dăm ajutor la încheierea nasturilor de la cămașă. Apropo, la liceu are formă școlară, astfel problema cu alegerea hainelor nu mai există (comparativ cu anii de grădiniță).

Mă strădui să-i dau zilnic o gustare pentru școală, care constă în: felii de morcov, nuci, brioșă sau banană. Pentru a-l bucura, uneori îi dau și o bucată de ciocolată neagră (raw vegană) sau un batonaș de cocos de la Mogli.

După ce pleacă Daniel la școală, am 15 minute de liniște pentru a mă înviora cu un ceai verde și o gustare ușoară (toaster cu pastă de avocado și semințe de cânepă, niște fructe, pudding din semințe chia, ovăz cu banane sau omletă din tofu cu legume). Neapărat îmi scriu planul zilei și uneori îmi reușește să meditez 10 minute. Apoi o trezesc pe Adelina, ceea ce nu este atât de ușor. Dar eu ador aceste momente dulci cu ea trezită din somn <3


De câteva săptămâni am început să folosesc o tactică: o invit să privim desene animate în living – iar la această invitație deschide ochii imediat (un moment foarte amuzant pentru mine). Neapărat îi servesc un pahar cu apă, apoi niște fructe sau o gustare ușoară – dejunul complet îl servește la grădiniță.

În ziua de luni, Adelina se trezește odată cu Daniel (pentru că se culcă dumincă devreme) și pleacă împreună – în așa caz, dimineața este mai haotică.

Nu prea trebuie să mă gândesc mult cu ce să o îmbrac pentru grădi, pentru că răspunsul întotdeauna va fi „ROCHIȚĂ”. Toată iarna am încercat să o conving să-și ia pantalonii sau măcar legginși, dar fără rezultat 🙂

Dacă îmi reușește să o trezesc mai ușor, îi ofer vreo 15 minute de joacă, mai ales dacă i-a rămas ceva neterminat din ziua precedentă. Acum trebuia totuși să termine acel Lego primit în dar de ziua ei.

Sau petrecem timpul împreună, pentru că dacă să ne gândim, anume dimineața suntem doar noi două și pot să-i ofer exclusiv atenția mea. Da, ar părea puțin, dar copiii au nevoie măcar de 10 minute pe zi de contectare exclusivă cu mama, fără alte persoane în preajmă.

O las pe Adelina la grădiniță unde e fericită să-și revadă prietenele, după care mă întorc acasă pentru câteva ore de lucru la blog și contabilitate (o ajut pe mama contabilă, astfel învățând această meserie) acasă sau la oficiu și totodată aduc casa în normalitate. Neapărat gătesc ceva pentru Daniel pentru prânz. Deși, sincer, de multe ori încerc să-l conving să rămână pentru prânz la școală măcar câteodată, pentru că sunt în pană de idei pentru prânz, dar categoric nu mai acceptă și este gata să mănânce orice supă-cremă îi ofer, doar să ia prânzul acasă :))

Ritualuri de amiază

De regulă, Daniel vine singur pe jos acasă (avantajul unei școli aproape de casă), iar în ultima perioadă vine cu o mai mare plăcere pentru că a început să-și ia căștile și ascultă muzică mergând. În general, noi încercăm să-l încurajăm să asculte muzică în timpul său liber sau în călătorii.

La after-school nu rămâne pentru că îi place să-și facă temele acasă. De multe ori îmi spune „M-am obișnuit așa de tare cu tine, încât nu-mi imaginez să lucrezi departe de casă” (uf, nici eu nu-mi imaginez acum). Temele el își face singur, fără implicarea mea sau prezența mea lângă masă. Din primul an de școală i-am insuflat că temele sunt responsabilitatea doar a lui și că doar el va suporta consecințele în caz că le face prost sau uită de ele. Unde are nevoie de ajutorul meu pentru a înțelege o anumită sarcină, cu drag îi explic și-l ajut să găsească singur sloluția. Și poate că unii mă vor contrazice, însă noi nu „verificăm” temele și încercăm să-l responsabilizăm cu tot ce e legat de școală.




Până se apucă de teme, are timpul său liber pentru relaxare, răgaz, neapărat discutăm despre cele întâmplate la școală și în unele zile îi ofer ocazia să se descarce emoțional. Dacă am eu timp liber, jucăm în ceea ce-i place, astfel restabilind conexiunea între noi, atunci când persoane terțe nu sunt în casă.

Până vine ora de plecare la antrenament, Daniel fie citește (acum e tare pasionat de Harry Potter), fie are timpul său în tabletă (vezi aici care sunt regulile noastre de utilizare digitală).

Daniel frecventează fotbal de 3 ori pe săptămână și de 2-3 pe săptămână are ore de înot. Înotul l-am introdus odată ce a depășit frica de apă (aproape de 8 ani) – e o bună cale de relaxare a mușchilor, dar și îi antrenează mai bine rezistența – atât de necesare în fotbal. Nu avem intenția să-l facem fotbalist în viitor, însă este o bună experiență de a fi în echipă și cel mai important – își călește foarte bine organismul, jucând anul împrejur afară pe orice vreme.

Dacă Adelina nu e la grădi, atunci cu mare bucurie mă însoțește la fotbal, deși pe timp de iarnă nu prea stăm să-i urmărim antrenamentul din cauza vulnerabilității mele la frig :))

Uneori îi ofer un snack ușurel și dulce sub forma batonașelor de cocos de la Mogli pentru o energie în plus la fotbal.


Recent Dani a început să urmeze cursul de robotică și este foarte entuziasmat. Astfel, deja îmi zice că nu fotbalist vrea să devină, ci lucrător în IT 🙂 Dacă sincer, asta îmi doresc să fie pentru că are o inclinație puternică spre științe exacte și o logică matematică bine dezvoltată.

Ritualuri de seară

De două ori pe săptămână Adelina frecventează ore de înot pentru micuți. A trecut o lună și în sfârșit avem rezultate – fără frică bagă concomitent în apă gura, nasul (cu aerul tras) și jumătate de ochelari :))

Seara neapărat petrecem ceva timp împreună pentru a restabili conexiunea. Încerc să fac tot posibilul ca cina să fie gata până la acest moment, pentru că de altfel sunt șanse ca ea să devină capricioasă și solicitantă anume din cauza că nu a avut parte de mine. Dar uneori am noroc să-și vadă de treabă colorând sau jucând cu păpușele.

Ne jucăm un pic în jocurile ei preferate, fie o ajut la colorat, ne gâdilim sau dansăm ori o implic la gătit sau aranjat masa.

Cina o luăm neapărat împreună și neapărat cu TV-ul deconectat și telefoanele departe de masă – este ora noastră de conexiune în familie. Discutăm despre cele întâmplate peste o zi sau despre planurile de mâine. De regulă, servim ceva ușor la cină (chiar și Valentin): legume, paste, salată, orez cu tocană din năut sau fasole, iar carne nu avem în fiecare zi la cină.

Apoi urmează oră liberă – fiecare se ocupă cu ce dorește, alteori urmează o doză de râsete, gâdileli și drăgostiri. Îmbrățișările sunt obligatorii în familia noastră – activitatea pe care am și numit-o „Capcana Iubirii”. Evident, cea mai iubită capcană e cea în care ne prindem toți patru.

Uf, de-ar ține dragostea aceasta între ei măcar vreo 10 ore pe zi :))

Daniel adoră să joace cu tati cu mingea, astfel învață câteva trucuri noi sau capătă o mai bună reacție.

Stimați vecini de jos, vă rugăm să ne iertați, însă este o activitate minunată de conectare între ei doi, iar prin râsete și joc Daniel se descarcă emoțional atât de bine (fiind un copil mai sensibil emoțional). Evident, de regulă ei joacă cu o minge ușoară, nu cea adevărată de fotbal 🙂 Dar ne respectăm vecinii și după 20:30 joaca cu mingea încetează.

La 21:00 luminile se dau mai încet în casă, TV-ul deconectat și îmbrăcăm pijamale. Spălarea dinților înainte de culcare este obligatorie, dar deseori se întâmplă să-i apuce foamea anume după perierea dinților.

Recent am stabilit cu ei o regulă – la 21:30 trebuie să fie deja în pat pentru ca eu să reușesc să stau în pat cu fiecare în parte pentru o doză de gâdilit și vorbit. Adelina nu se culcă până nu-i povestesc ce a făcut azi Adelina (neapărat la persoana a 3-a), și nici Daniel dacă nu trec și pe la patul lui. De aia se prelungește tot ritualul de somn și se culcă abia la 22:00. Sper mult să ne disciplinăm și să începem ritualurile mai devreme, astfel ca la 22:00 să-i văd dormind.

Dar sunt și din acele zile când îi apucă joaca și distracția atunci când mama deja se gândește doar la somn :))

Cam în așa mod decurg zilele noastre. Evident, nu avem un regim rigid și scris pe perete (deși tare mi-aș dori), dar sper că v-am satisfăcut curiozitatea. Deși, dacă sincer, sunt și eu tare curioasă să aflu cum decurg și zilele voastre (mai ales în familiile cu mulți copii), în special – ce ritualuri stabilite aveți.

Poate arată prea roz? Da, avem zile frumoase, însă vă asigur că avem și zile în care copiii se ceartă tot timpul între ei și sunt geloși, nu am timp pentru a mă conecta cu ambii, două zile la rând mâncăm paste, zilele sunt întoarse pe dos sau eu nu am chef de nimic 🙂 Dar scopul meu este progres și nu perfecțiune.

***

Această postare este sponsorizată de produsele pentru copii Mogli pe care copiii mei le adoră. Produsele sunt bio, nu conțin zahăr sau conservanți și am mare încredere să le ofer copiilor mei, chiar și gustările dulci (imi place și mie să le savurez). În gama Mogli intră diverse produse, chiar și pentru bebeluși: terciuri, paste, smoothie, sucuri, biscuiți, muesli, batonașe dulci etc. Produsele le puteți găsi la BiOrganic și în supermarketurile Nr.1 și Fourchette Gourmet și la Goose&Goose.

***

S-ar putea să-ți placă și alte articole:

Cu Drag, Natalia

2 thoughts on “Cum arată o zi din săptămână în familia noastră”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *